Regândind medicina și misiunea

Medicina este practicată în multe contexte diferite, cu niveluri diferite de acces la resurse (inclusiv infrastructură, personal, opțiuni de investigații și tratament etc.) și în contexte sociale și economice diferite. În plus, este un domeniu costisitor, chiar și țările occidentale bogate luptându-se să facă față costurilor crescânde ale asistenței medicale. Este, de asemenea, un domeniu complex din punct de vedere moral (o parte din acea complexitate este asociată cu costurile tratamentului și importanța medicinei în raport cu alte nevoi sociale și economice).

Și, cel mai important pentru scopurile noastre, este un domeniu în care biserica a investit mult, ca expresie a grijii pentru cei slabi și vulnerabili și a misiunii lui Dumnezeu în lume(1). Merită, deci, să ne luăm puțin timp pentru a înțelege lumea medicinei și cum ar trebui să ne gândim și să ne raportăm la ea.

Medicina în Occident

Medicina „occidentală” reprezintă un context de bogăție și privilegii. Cuprinde o rețea interconectată de infrastructură și servicii care fac posibilă îngrijirea sofisticată, înglobată în aranjamente sociale complexe și sofisticate fără de care practica sa este inimaginabilă.

Medicina în astfel de contexte, deși este extrem de eficientă, se confruntă cu o serie de presiuni:

• îmbătrânirea populației și creșterea costurilor asistenței medicale;
• accentul pus pe tehnologii medicale sofisticate în detrimentul îngrijirii pacientului;
• creșterea controlului birocratic asupra tiparelor de tratament, parțial determinată de „eficientizarea” asistenței medicale;
• întrebări privind „obiecția de conștiință” și rolul valorilor religioase în furnizarea asistenței medicale; și
• îngrijirea oferită la sfârșitul vieții.

Aceste presiuni sunt generate de un amestec ciudat de forțe culturale și tehnice: noțiuni „biomedicale” reducționiste (în care sănătatea și bolile sunt văzute ca fiind în primul rând probleme biologice, supuse controlului medical), împreună cu credința în competența nelimitată a tehnologiei (care presupune că trebuie să existe un răspuns medical la fiecare problemă umană) și un consumerism medical nechibzuit (care presupune că dacă îl vreau și mi-l pot permite – sau dacă cineva îl plătește – nu există motive întemeiate să nu îl obțin).

Medicina încetează să mai fie o profesie (o practică semnificativă din punct de vedere moral înfăptuită de agenți morali în scopuri morale) și devine un produs biomedical de consum care vizează sănătatea (vindecarea) și sfârșitul suferinței și limitării personale (îmbunătățirea). Se transformă într-o întreprindere idolatră, întruchipând valorile false ale națiunilor „dezvoltate”(2).

În plus, nu există un limbaj moral comun cu care să poți purta o conversație semnificativă. Discursul public este redus la discuții „subțiri” despre utilitate și maximizarea alegerii individuale. Natura morală și relațională a medicinei ca întâlnire interpersonală este pierdută și problemele personale și sociale mai largi sunt ignorate, în timp ce costurile și inegalitățile asistenței medicale cresc. Din câte văd, aceste tendințe continuă, chiar cresc în forță, deoarece vedem o susținere tot mai vocală a eutanasiei, în același timp în care moartea devine mai „tehnologizată”(3); vedem o presiune tot mai mare asupra drepturilor profesioniștilor din domeniul sănătății la „obiecția de conștiință” la furnizarea de anumite servicii; și vedem creșterea presiunii asupra bugetelor pentru asistență medicală.

Mai mult, biserica din Occident și-a pierdut în mare măsură vocea. Este văzută ca o instituție în mod inerent reacționară, disperată să se agațe de puterea sa în scădere prin amestecul lor ilegitim în alegerile sexuale și reproductive ale oamenilor și în dreptul lor de a determina modul și momentul propriilor decese(4). Acest lucru este regretabil, deoarece Biserica are o contribuție importantă de făcut, înfruntând ideea că putem (și că ar trebui) să controlăm toate circumstanțele vieții umane, provocând oamenii să recunoască faptul că ființele umane sunt limitate, finite, vulnerabile și muritoare și că politicile și practicile noastre de asistență medicală trebuie să recunoască acest lucru, mai degrabă decât să caute să scape de limitările condiției umane. O astfel de perspectivă ar duce la o practică mai umană și mai durabilă a medicinei (și a asistenței medicale în general).

Medicina în țările în curs de dezvoltare

Lucrurile stau foarte diferit în țările în curs de dezvoltare(5). Constrângerile în materie de resurse în astfel de medii sunt foarte cunoscute, la fel și forțele sociale și economice complexe care contribuie la povara globală a bolilor și complică furnizarea de servicii(6). Problemele pe care medicina trebuie să le abordeze în astfel de contexte sunt în mare măsură determinate social și economic. Ca student la medicină în anii ‘80, singura persoană pe care am văzut-o murind de tuberculoză se afla într-un mic spital rural din India – într-adevăr, el a fost singurul pacient pe care l-am văzut vreodată cu tuberculoză activă severă.

Și aici rolul bisericii devine tot mai complicat. În trecut, spitalele misionare creștine se puteau aștepta la un monopol eficient în furnizarea de asistență medicală celor săraci(7). Acest lucru a dus la niște ocazii minunate de a demonstra realitatea Împărăției lui Dumnezeu în îngrijirea celor săraci și vulnerabili, precum și ocazii pentru o proclamare eficientă a Evangheliei(8). Desigur, au existat multe abuzuri și erori în practică, mai ales atunci când misiunea era în acord cu agendele coloniale, lăsând o moștenire nefericită cu care acum trebuie să ne luptăm. Totuși, a dus și la câteva moșteniri minunate în care biserica este văzută ca un agent al speranței, al transformării și al locului în care poate fi găsită iubirea lui Dumnezeu.

Există încă multe locuri în care oamenii nu au acces la asistență medicală la prețuri accesibile, aspect pe care biserica trebuie să-l abordeze în continuare, așa cum a făcut-o de secole. Biserica trebuie, de asemenea, să continue lucrarea fundamentală de ajutorare, care va încuraja dezvoltarea infrastructurii și a capitalului social care să permită furnizarea justă și la scară mai largă a îngrijirii medicale de calitate; și, ar trebui să se ocupe de „exodul creierelor” – pierderea unor profesioniști din domeniul sănătății competenți și bine pregătiți din țările în curs de dezvoltare către Occident, un fenomen care reflectă tragic fluxul net de bani din sudul global spre nord, în ciuda fluxului de ajutor către sud.

Cu toate acestea, pierderea monopolului serviciilor de sănătate trebuie, de asemenea, să fie abordată – nu pentru a exclude alți furnizori din astfel de contexte, ci pentru a demonstra încă o dată contribuția unică pe care Biserica o poate aduce.

Există numeroase forme pe care contribuția Bisericii ar putea să le ia, dar permiteți-mi să menționez una: îngrijirea paliativă. Nevoia este clară și severă9. Dacă serviciile de îngrijire paliativă sunt peticite și inadecvate în Occident (și sunt), acestea sunt aproape inexistente în părți ale lumii a treia. Există, desigur, multe povești grozave care demonstrează o asemenea grijă (cum ar fi Misionarii Carității din Calcutta). Cu toate acestea, trebuie făcut mult mai mult, iar biserica este plasată în mod unic, având în vedere importanța rețelelor de îngrijire și sprijin social pentru îngrijirea paliativă bună, din care multă trebuie făcută în comunitate, mai degrabă decât în contexte spitalicești.

Medicina în economiile emergente

Menționarea Indiei, desigur, ridică problema economiilor tehnologice emergente. Spațiul limitează comentariile la acest punct, însă ce trebuie menționat este practica în creștere a turismului medical, precum și poverile și oportunitățile pe care le generează acest lucru pentru sistemele de sănătate10. Întrebări deosebit de dificile apar în legătură cu tratamentele experimentale sau controversate și problemele de monitorizare, aprobare etică și așa mai departe, asociate acestora. Un astfel de exemplu ar fi „industria” comercială a mamelor surogat; altele includ chirurgia de transplant (și recoltarea de organe) în China, terapiile nedemonstrate cu celule stem și serviciile de fertilizare in vitro în general. Este greu de știut ce răspunsuri poate oferi Biserica la astfel de probleme care apar.

Răspunsuri sugerate

Lumea medicinei este complexă și există provocări multe și foarte variate pe care biserica trebuie să le abordeze. În Occident trebuie să luăm în considerare modul în care angajamentul nostru față de tehnologie și față de alegerea individului determină abordări consumeriste nesănătoase în domeniul medicinei – și ceea ce noi, ca cei chemați la misiunea lui Dumnezeu în lume, putem face și spune pentru a contracara acest lucru. În țările în curs de dezvoltare trebuie să luăm în considerare modul în care întruparea pasiunii lui Dumnezeu pentru justiție și preocuparea pentru cei săraci de care noi dăm dovadă poate modela comunități sănătoase, ce rol ar trebui să aibă asistența medicală în acest sens și cum să parcurgem drumul în schimbare al economiilor emergente.

Toate aceste provocări impun celor care se gândesc la misiune și se angajează în practica ei să reflecteze teologic și cu atenție asupra naturii și obiectivelor medicinei și a contextelor variate în care este practicată .

Este, de asemenea, important ca liderii creștini să întâlnească personalități cheie din rețelele lor care se ocupă de asistență medicală – pentru a-i sprijini în misiunea lor vitală, pentru a identifica presiunile particulare cu care se confruntă și pentru a-i ajuta să se gândească în mod teologic la practica lor medicală.

Desigur, acest lucru necesită ca liderii creștini să poată oferi atât îngrijire pastorală eficientă pentru lucrătorii din domeniul sănătății, cât și o teologie atent analizată, relevantă pentru acest sector. Fără un asemenea gând și o acțiune atentă, disciplinată, teologia și practica misiunii bisericii vor fi sărăcite.

 

Note de final

1 Permiteți-mi să fac de la început observația că nu voi argumenta pentru legitimitatea medicinei ca practică și chemare, sau că este o contribuție la misiunea lui Dumnezeu în lume și o expresie importantă a acesteia. Acest lucru va fi considerat ca dat, dar este clar justificat în literatura de specialitate. A se vedea, de exemplu, Edmund D. Pellegrino și David C. Thomasma, Helping and Healing: Religious Commitment in Health Care (Washington: Georgetown University Press, 1997); The Christian Virtues in Medical Practice (Washington: Georgetown University Press, 1996); John Wyatt, Matters of Life & Death: Human dilemmas in the light of the Christian faith (Nottingham: IVP, 2009); Neil G. Messer, Flourishing: Health, Disease, and Bioethics in Theological Perspective (Grand Rapids: Eerdmans, 2013).

2 Pentru mai multe pe acest subiect, a se vedea, printre altele, Stanley Hauerwas, Naming the Silences: God, Medicine, and the Problem of Suffering (Grand Rapids: Eerdmans, 1990); Suffering Presence: Theological Reflections on Medicine, the Mentally Handicapped, and the Church (Edinburgh: T&T Clark, 1986); Gerald P. McKenny, To Relieve the Human Condition: Bioethics, Technology, and the Body (Albany: University of New York Press, 1997); Joel Shuman și Brian Volck, Reclaiming the Body: Christians and the Faithful Use of Modern Medicine (Grand Rapids: Brazos, 2006).

3 Pentru asta, a se vedea, Jeffrey P. Bishop, The Anticipatory Corpse: Medicine, Power and the Care of the Dying (Notre Dame, IN: UNDP, 2011); Atul Gawande, Being Mortal: Medicine and What Matters in the End (New York: Metropolitan Books, 2014).

4 Din păcate, există o măsură de adevăr în astfel de critici. Este adevărat, mulți critici conservatori vocali ai „culturii morții” sunt profund (și în primul rând) preocupați de binele comun și de demnitatea și valoarea tuturor oamenilor, inclusiv a celor mai vulnerabili. Cu toate acestea, există și cel puțin un element de lamentare a unei hegemonii morale pierdute, care face ca celelalte preocupări ale noastre să fie discutabile. Trebuie să învățăm noi modalități de a purta aceste conversații și de a ne asigura că preocupările noastre sunt – și se vede că sunt – mai vaste decât cele obișnuite cu privire la sex și la începutul și sfârșitul vieții.

5 Nota editorului: A se vedea articolul de Joel Edwards și Goeff Tunnicliffe intitulat ‘Micah Challenge International’ în ediția martie 2015 a Lausanne Global Analysis.

6 Andrew Sloane, ‘Love in a time of Ebola – reflections on theology of medicine in resource challenged environments’, Christian Journal for Global Health 3, nr. 1 (2016).

7 Steffen Flessa, ‘Christian milestones in global health: the declarations of Tübingen’, Christian Journal for Global Health 3, nr. 1 (2016); ‘Future of Christian health services – an economic perspective’, Christian Journal for Global Health 3, nr. 1 (2016). Sunt demne de remarcat argumentele sale sociale și economice pentru nevoia de asistență medicală universală, pe lângă cele în general teologice și filosofice pe care alții și cu mine le-am dezvoltat (a se vedea Sloane, ‘Love in a time of Ebola’, ca mai sus).

8 Christoffer H. Grundmann, ‘Sent to heal! About the biblical roots, the history, and the legacy of medical missions’, Christian Journal for Global Health 1, nr. 1 (2014). Ar trebui să menționez dezacordul meu față de teologia lui cu privire la sănătate / medicină; el face totuși câteva observații istorice bune.

9 Worldwide Palliative Care Alliance, ‘Global Atlas of Palliative Care at the End of Life’, (London: WHO, 2014).

10 Noree, Thinakorn, Johanna Hanefeld și Richard Smith, ’Medical tourism in Thailand: a cross-sectional study’. Bulletin of the World Health Organization 94, nr. 1 (2016): 30-36.

 

Lausanne Global Analysis · Martie 2017 · Vol. 6 / Ediția 2