Există viață și după referendum

Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul…

Psalmul 29:10

Psalmistul declară că, în timpul celui mai mare cataclism care a lovit vreodată pământul, Dumnezeu era pe tron! Sunt nevoit să reamintesc acest lucru, deoarece, impresia noastră este că, atunci când au loc anumite catastrofe sau evenimente neplăcute, El nu este implicat deloc sau nu este interesat de acele chestiuni. Fals! El este pe tron și Își demonstrează chiar atunci, mai mult ca oricând, suveranitatea! Potopul, în ciuda dezastrului cauzat, a însemnat mai presus de orice, începutul zidirii unei lumi noi pe care Dumnezeu era preocupat să o susțină!

Parafrazându-l deci pe psalmist, aș putea pune întrebarea: Unde a fost Dumnezeu când cu referendumul? Mulți creștini și-au pus această întrebare în zilele de după. Departe de mine gândul să fac vreo analogie între potop și referendum, așa că vă rog să priviți potopul ca pe o metaforă, în contextul celor întâmplate în această perioadă de timp în țara noastră!

Media va mai vorbi doar pentru câteva zile despre cei înfrânți și despre cei victorioși în acest referendum, despre câștiguri și pierderi, despre manipulare, boicot sau dezinformare, despre răutate, ură, violență sau dragoste. Apoi, va apărea o altă temă fierbinte și referendumul va fi uitat, ca multe alte teme sau evenimente importante.

Dar când apele învolburate ale referendumului se vor fi retras și inimile noastre se vor fi liniștit, când vom ridica învelitoarea corăbiei nu vom putea să nu remarcăm noua realitate în care va trebui să trăim de aici înainte.

Mai întâi vom realiza faptul că noi, creștinii, suntem o minoritate! Suntem mult mai puțini decât am crezut. Am dorit, evident, să câștigăm la referendum, ca să nu ni se impună agenda unei alte minorități, dar am descoperit, unii stupefiați, că de fapt noi, creștinii, suntem o minoritate! După cum bine remarca Adrian Papahagi, referendumul a fost până la urmă un recensământ! Așadar nu a fost deloc inutil. A relevat de fapt câți dintre concetățenii noștri cred în Dumnezeul revelat în Scripturi și în persoana Domnului Isus. Până acum vorbeam de România ca de o țară în care, într-un procent covârșitor, oamenii cred în Dumnezeu și îmbrățișează valorile fundamentale ale creștinismului. De acum înainte va trebui să prezentăm România ca fiind o țară cu o minoritate creștină semnificativă. Va trebui să ne acceptăm statutul de minoritari și, mai ales, să învățăm să trăim cu acest statut, lucru absolut de neimaginat pentru noi până acum, obișnuiți să spunem că suntem creștini de 2000 de ani.

După ce apele învolburate ale referendumului se vor fi liniștit, vom mai afla apoi, nu numai că suntem o minoritate, ci și că suntem o minoritate urâtă de ceilalți. Redescoperind într-un mod mult mai acut ca înainte foamea noastră după dragoste și apreciere, ca toate ființele umane de altfel, nu ne va fi deloc ușor să acceptăm și să trăim și în această crudă realitate.

Cadrul de libertate de după revoluție, „bunăvoința” politicienilor de toate culorile, resursele generoase de la guvern pentru construirea de biserici, catedrale și pentru suportul clerului ne-au anesteziat. Am crezut că suntem iubiți, că suntem populari, că suntem admirați. Referendumul ne-a adus cu picioarele pe pământ. De fapt am fost și suntem folosiți de politicieni doar în atingerea scopurilor lor și, suntem, mai degrabă urâți și detestați decât iubiți.

Dar oare nu asta ne spunea Mântuitorul? „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea” (Ioan 15:19). Referendumul, așadar, a făcut mai clară existența celor două tabere: a celor ce urăsc și a celor urâți din pricina lui Hristos și, implicit, ne-a adus într-o altă lume, una reală, în care vom avea de trăit de aici înainte! Este o lume în care singura armă pe care o vom avea la îndemână pentru a contracara ura, disprețul, respingerea sau marginalizarea va fi iubirea. Numai și numai iubirea!

Așadar, în noua lume, oricât de detestați am fi, trebuie să refuzăm ura ca răspuns. Disputele verbale violente, uneori suburbane, din media și de pe rețelele de socializare, de dinainte și din timpul referendumului, arată că va fi o mare provocare pentru creștinii autentici să Îl imite pe Domnul lor și să ofere acestei lumi deosebit de ostile doar dragoste necondiționată și jertfitoare.

Va mai fi apoi, cel puțin încă o constatare, după ce apele se vor retrage. Ne vom da seama cât de mult avem de lucru în noua lume.

Supraviețuitorilor potopului Dumnezeu le-a spus: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul” (Geneza 9:1). Pentru noi, porunca ar suna cam așa: luați-o de la capăt! Sunteți puțini, sunteți urâți, dar aveți potențial. Recuceriți România! Recuceriți lumea! În limbajul Mântuitorului porunca este articulată în felul următor: „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19). Înmulțiți-vă (prin ucenicie) mai mult decât ceilalți!

Nu există altă cale de a cuceri lumea. Ori de câte ori Biserica a încercat să câștige lumea sau să influențeze lumea altfel decât prin Evanghelie a eșuat, a dezamăgit și a sfârșit prin a fi călcată în picioare, precum sarea care și-a pierdut gustul. Dacă legile ne sunt favorabile (sau le putem schimba pentru a ne fi favorabile) să ne folosim de ele, așa cum Pavel s-a folosit de cetățenia lui romană. Forța și presiunea răului sunt atât de mari încât orice protecție legislativă suplimentară e binevenită. Așadar nu ar trebui să abandonăm sau să descurajăm nicio inițiativă civică care urmărește alinierea legilor și a societății la Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, ar trebui să ne maturizăm și să nu contăm mai mult decât trebuie pe sprijinul forțelor politice pentru demersurile noastre. Să nu ne mai facem iluzii că avem aceeași agendă. Îi respectăm, ne rugăm pentru politicieni, dar în timp ce agenda lor este una personală (sau a partidului), agenda noastră este și trebuie să rămână cea a Împărăției lui Dumnezeu.

Am constatat, după referendum, cât de mulți creștini sunt niște prăpăstioși fără speranță și fără credință. Referendumul nu este nici sfârșitul lumii, nici sfârșitul creștinismului, nici sfârșitul poporului nostru, nici sfârșitul Bisericii și nici sfârșitul familiei! Sigur că ne-am fi dorit să iasă altfel, dar hai să fim serioși! Biserica e încă în existență după 2000 de ani, și porțile locuinței morților nu au biruit-o, exact așa cum spunea Domnul ei! Familia rezistă de și mai mult timp pentru că, și ea, este o creație divină!
Pe de altă parte și corul triumfaliștilor ar trebui să fie mai temperat, mai ales cel al neoprotestanților. Aud că de fapt am câștigat cu 1-0 meciul cu BOR! Oare despre asta a fost referendumul? Oare trebuie ca Domnul să ne mai scuture încă o dată, ca să ne trezim cumva și să vedem în ce lume trăim?

M-am bucurat să constat însă că sunt și oameni lucizi în rândul creștinilor. Ei nu au vorbit atât de mult despre înfrângeri și victorii, ci au vorbit despre lecțiile pe care le-au învățat. Hai să ne imaginăm: dacă ar fi ieșit la vot 6 milioane de oameni nu am fi declarat noi cu emfază că suntem o națiune creștină, că suntem în voia lui Dumnezeu, că țara noastră e grădina Maicii Domnului, că suntem cei mai buni din Europa? Cu siguranță că asta am fi spus, deși corupția, sărăcia, avorturile, divorțurile, abandonurile familiale, violența și altele ar fi rămas neschimbate, adică la cote alarmante! Nu ne-am fi culcat noi, ca niște biruitori, pe o ureche și ne-am fi continuat viața ca mai înainte? Să-I mulțumim așadar lui Dumnezeu că ne vorbește, chiar dacă nu o face totdeauna așa cum vrem noi!

Așadar, fără a mă considera unul dintre analiștii lucizi ai referendumului, am dorit doar să împărtășesc cu voi câteva din lecțiile pe care eu le-am învățat. Unele sunt noi, pe unele le-am știut și doar ne-au fost reamintite: Creștinii sunt o minoritate în România. Nu sunt o minoritate iubită, dimpotrivă. Biserica are enorm de mult de făcut dacă mai dorește să fie relevantă. Există viață și după referendum. Și, mai ales, Dumnezeu este pe tron!