Ultimele articole

Omul din casa modestă era vărul martirului

Lars Narin împreună cu vărul lui Wang Zhiming

Lars Narin a plecat spre China, la scurt timp după ce a trimis manuscrisul cărții Dumnezeu e roșu să fie tipărit. Un capitol al cărții este dedicat lui Wang Zhiming, un martir chinez care are o statuie încorporată în clădirea catedralei Westminster Abbey din Londra. Departe de Marea Britanie, într-un sătuc de munte al minorității miao, Lars Narin a fost invitat acasă la un om simplu care s-a dovedit a fii vărul lui Wang Zhiming!

Pe lângă sljuba de responsabil literar la Ljus i Oster, Lars Narin lucrează în timpul liber în cadrul firmei proprii numită Editura Narin. Ultima carte editată se numește Dumnezeu e roșu, semnată de scriitorul chinez în exil Liao Yiwu.

Autorul cărții, care nu este creștin, descrie viața a douăzeci de creștini din China. El a documentat mărturiile acestora despre modul în care au fost persecutați pentru credința lor, în special în timpul revoluției culturale.

Titlul unuia dintre capitole se numește „Martirul” și se referă la Wang Zhiming. Acesta a făcut parte din minoritatea miao fiind martirizat în 1973, în vârstă de 66 de ani. A locuit într-un sătuc din provincia Yunnan, însă avea să fie cunoscut departe peste granițele Chinei. Deasupra ușii din stânga catedralei Westminster Abbey din Londra se află statuile a zece martiri din secolul al XX-lea. Printre aceștia se numără Martin Luther King, Dietrich Bonhoeffer, Oscar Romero, precum și Wang Zhiming.

„Porțiunea cea mai interesantă a cărții mi s-a părut a fi capitolul despre Wang Zhiming. Liao Yiwo a făcut un interviu cu fiul lui Wang Zhiming, dar când a vrut să asculte înregistrarea, jumătate din interviu nu era pe bandă. Ca urmare, a fost nevoit să facă o nouă călătorie în munți și să refacă interviul de la capăt”, povestește Lars Narin.

„Wang Zhiming fusese arestat în timpul revoluției culturale și refuza să renunțe la credința lui. După patru ani în închisoare a fost trimis în fața plutonului de execuție și ucis. Neamurile acestuia au primit permisiunea de a-i lua acasă trupul neînsuflețit abia după mai multe încercări. Ajunși acasă în sat nu li s-a dat voie să țină un serviciu public de înmormântare, însă noaptea târziu, după plecarea paznicilor, au venit 70-80 de persoane care i-au adus un ultim omagiu lui Wang Zhiming. Pe mormântul acestuia nu se află nici măcar o piatră funerară, întrucât autoritățile au interzis acest lucru.”

În cursul primăverii, Lars Narin a lucrat cu intensitate la manuscrisul cărții. După ce a predat-o pentru a fi tipărită, a plecat în călătorie în China împreună cu colegul lui de la Ljus i Oster, Rauli Lehtonen. Acolo urmau, printre altele, să viziteze un sat al minorității miao.

Majoritatea celor care provin din minoritatea miao locuiesc în provincia Yunnan din China. La începutul secolului al XX-lea, a venit acolo misionarul englez Samuel Pollard care avea să fie numit mai târziu „salvatorul minorității miao”. El nu a fost numai un misionar care a văzut oameni întorcându-se la credință, ci a fost și un bun organizator învățând oamenii locului lucruri elementare despre igienă și principii democratice, a înființat școli și a contribuit în mod esențial la dezvoltarea regiunii. A lucrat cu mult zel pentru a planta biserici, pentru a instrui noi lideri și pentru a cere dreptate pentru minoritatea miao față de autorități și proprietari de pământ. Unul din rezultatele muncii lui a fost acela că folosința opiumului a scăzut în regiune. El a pus bazele unui alfabet unic, numit alfabetul Pollard, după care el a tradus Noul Testament în limba miao.

În zilele noastre, jumătate din minoritatea miao e creștină. Pe drumuri înguste și întortochiate au călătorit Lars Narin și Rauli Lehtonen până ce au ajuns într-un sătuc de munte, unde biserica se află în mijlocul satului.

„Am fost primiți cu o ospitalitate deosebită, fiind ospătați cu o masă gustoasă înainte de întrunirea de la biserică. N-am înțeles prea multe din cele ce s-au spus în timpul serviciului divin, dar am recunoscut o parte din cântările cântate de corul bisericii. Erau traduceri ale unor cântări cunoscute în toată lumea”, spune Lars Narin.

După întrunire, au făcut o vizită într-o căsuță sărăcăcioasă. Găinile intrau și ieșeau din casă cum doreau ele. La un moment dat, Lars Narin îl întreabă pe gazdă dacă acesta îl cunoaște pe martirul Wang Zhiming.

„După câteva clipe de tăcere, acesta a zis: „El a fost vărul meu” și am văzut o lacrimă scurgându-se pe obrazul lui, odată ce și-a adus aminte de vremurile din trecut. A întâlni unul din neamurile lui Wang Zhiming a însemnat, pentru mine, o amintire de neuitat, în special prin faptul că povestea acestuia urma să iasă de sub tipare în limba suedeză”, spune Lars Narin.

Lacrimile au venit cu siguranță și datorită faptului că bărbatul din fața mea făcuse față, cu siguranță, persecuției aspre îndreptată împotriva creștinilor din China. Iată ce mărturisește Wang Zhiming în cartea Dumnezeu e roșu: „Revoluția culturală a început în anul 1966. Revoluționarii au dat năvală în curtea noastră, au scotocit toată casa și ne-au luat la bătaie. Apoi ne-au legat unii de alții și ne-au obligat să mergem din sat în sat. Tatălui meu i-au pus un coif pe cap pe care era scris „Spion și lacheu al imperialiștilor” . Au organizat o adunare publică de umilire la care au participat zece mii de persoane. Scuipatul acestora aproape că ne-a înecat. Însă oricât de mult eram umiliți, tatăl meu nu înceta să se roage.”

La mulți ani după revoluția culturală, neamurile lui Wang Zhiming au primit permisiunea de-a pune o piatră funerară pe mormântul acestuia. În anul 1996, s-a putut chiar ține un serviciu divin în amintirea lui Wang Zhiming. Recunoașterea acestuia în cadrul minorității miao a fost dovedită din plin de corul de două mii de persoane care au cântat în timpul serviciului divin. Doi ani mai târziu, a fost ales ca fiind unul din cei mai proeminenți zece martiri ai secolului al XX-lea și ca urmare i s-a făcut o statuie care se află în catedrala Westminster Abbey din Londra.

În cartea Dumnezeu e roșu se poate citi de asemenea că la mijlocul anilor ‘60 erau 2 795 de creștini în județul Wuding, acolo unde Wang fusese activ. În cursul anilor ‘80 numărul acestora ajunsese la 12 000, iar astăzi se presupune că ar fi 30 000 de creștini în județ. Nu degeaba se spune „sângele martirilor e sămânța creștinismului”!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*