Ultimele articole

Împărtășind Evanghelia de la inimă la inimă

Octavian a crescut într-o familie creștină, care i-a insuflat principiile Scripturii încă din copilărie, așa că progresiv a ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeu. Un punct de cotitură în viața lui a apărut în clasa a șaptea, când a început să iubească citirea Bibliei și să aibă părtășie personală cu Dumnezeu. În aceeași perioadă a început să se gândească la slujirea ca misionar.

Pe măsură ce a încercat să împărtășească această dorință cu oamenii, a fost descurajat de cei din jur, dar a continuat să studieze Biblia și să slujească în biserica locală până când Dumnezeu, la momentul hotărât de El, a reaprins în Octavian dorința de a sluji într-un context transcultural, după cum declară el: „Atunci am înțeles că mă cheamă ca pe Avraam să ies din casa părintească, din țara mea și să merg în țara pe care El mi-o arată.”

Astfel a ajuns să slujească în Namibia, între anii 2011-2014, unde s-a ocupat în special de educarea copiilor și de plantarea de biserici printre boșimani. Principala problemă în această perioadă a fost legată de obținerea vizei de ședere, problemă pe care a încredințat-o în mâna Domnului. După un nou refuz din partea autorităților locale, Octavian a înțeles că Dumnezeu îl cheamă spre un alt loc de slujire, el fiind deja conștient de nevoile din țările musulmane.

S-a mutat într-o țară predominant musulmană din sudul Asiei în 2015. L-am rugat să ne descrie cum decurge o zi normală pe câmpul de misiune: „Ziua începe cu un timp devoțio-nal, iar pentru că sunt la începutul lucrării în această țară, aproape în fiecare dimineață merg la școala de limbă pentru a învăța să comunic cât mai bine în limba acestei țări. Activitățile mele se concentrează atât pe slujirea studenților musulmani, cât și a credincioșilor din biserica locală. Avem un centru unde se adună mai mulți studenți dornici să învețe limba engleză sau operare pe calculator. Activitatea mea la centru este de a practica limba engleză cu studenții, predându-le principii morale (dragostea, iertarea etc.) și relatându-le întâmplări biblice. Fiind student la universitate am foarte multe ocazii de a intra în contact cu studenții și de a le prezenta Evanghelia.”

Octavian folosește orice oportunitate pentru a lega relații cu localnicii și consideră că aceștia sunt foarte prietenoși și mai receptivi la a asculta Evanghelia, comparativ cu cei din alte țări musulmane. „Sunt foarte doritori să stea de vorbă cu străinii și să își arate ospitalitatea față de ei. Pentru noi ca străini este un avantaj în ce privește oportunitatea de a le vesti Evanghelia. În modul acesta îi putem găsi pe cei care caută să cunoască adevărul”, adaugă el.

Pe de altă parte, mediul nu este la fel de ospitalier, țara fiind foarte populată și poluată. Praful, mizeria și gălăgia sunt omniprezente, clima este diferită, preponderent caldă și umedă, iar mâncarea este foarte condimentată și iute.

„Faptul că sunt singur, într-o țară străină ce are condiții nefavorabile, m-a determinat să mă simt ciudat în primele săptămâni, dar încurajat de credincioșii localnici care și-au arătat dragostea față de mine. În același timp, știind că trebuie să urmez chemarea lui Dumnezeu am ajuns să mă acomodez cu mediul de aici, astfel că în prezent nu mai am nici o problemă.” Echipa locală și credincioșii au rămas un sprijin pentru Octavian, căutând să suplinească lipsa familiei, invitându-l la masă și vizitându-l în momentele grele când a fost bolnav.

Nevoia spirituală cea mai mare este de mai mulți oameni chemați și echipați pentru lucrare. „Majoritatea credincioșilor vin din context hindus și nu știu sau le este greu să se relaționeze și să prezinte Evanghelia într-un mod adecvat musulmanilor. Creștinii folosesc un limbaj pe care musulmanii nu-l pot accepta pentru că le aduce aminte de închinarea hindusă”, explică Octavian.

În ultimii doi ani au avut loc mai multe atacuri motivate religios care i-au determinat pe mulți străini să plece din țară. În urma intervenției statului, prin arestarea sau uciderea suspecților, s-a ajuns la o oarecare stabilitate. Totuși credincioșilor le este frică să abordeze subiecte religioase în discuțiile cu prietenii lor, iar Octavian consideră că „frica este arma diavolului prin care încearcă să stopeze lucrarea, însă fiind în brațul lui Dumnezeu știm că cel mai rău lucru pe care ni l-ar putea face vrăjmașul – să ne omoare – nu face decât să ne ajute să ajungem mai repede la locul spre care tânjim.”

Într-o zi din luna decembrie, la centrul unde lucrează cu studenții, Octavian s-a întâlnit cu Hamid*, un tânăr pe care l-a cunoscut cu ceva timp în urmă. Au început să discute, Octavian a cântat câteva cântări la chitară și în cele din urmă a început să-i vestească Evanghelia: „După toate activitățile religioase pe care le îndeplinești, ești sigur acum că păcatele îți sunt iertate?, l-am întrebat eu. După ce mi-a dat un răspuns negativ, am continuat: Eu personal sunt sigur că păcatele mele sunt iertate. Pot să-ți povestesc de ce? Având acordul lui, am început să-i povestesc mai întâi despre căderea în păcat a primilor oameni și apoi am ajuns la jertfa Domnului Isus. Când l-am întrebat dacă crede lucrurile pe care i le spun, a răspuns fără ezitare: DA! Am fost foarte uimit de răspunsul lui. Am realizat că în tânărul acesta Dumnezeu a semănat sămânța de mai multă vreme, însă nu era cine să o culeagă. Apoi mi-a cerut numărul de telefon spunând că vrea să ne mai întâlnim ca să-i vorbesc mai mult legat de acest subiect.”

De atunci încoace, Octavian se întâlnește frecvent cu Hamid și discută diferite subiecte din Cuvânt, însă tânărul nu vine singur la întâlniri. „De multe ori aduce când pe un prieten când pe altul, aceștia având de asemenea ocazia să audă Vestea Bună.” Hamid a fost adus prima dată la centru de un prieten creștin, pe care Octavian l-a întrebat dacă i-a vestit vreodată Evanghelia. Răspunsul lui a fost că nu a avut o relație destul de apropiată pentru a avea ocazia să facă acest lucru, însă cei doi se cunoșteau de trei ani.

„Am rămas șocat… În trei ani să nu reușești să împărtășești Vestea Bună persoanei pe care o cunoști!… Când i-am spus că eu i-am vestit deja Evanghelia și că a răspuns afirmativ, iar acum mă întâlnesc regulat cu el să studiez Sfânta Scriptură, replica lui a fost că nu toți sunt curajoși ca mine. În țara aceasta spicele sunt coapte, însă creștinii nu știu să le culeagă, nefiind instruiți în ceea ce privește propovăduirea Evangheliei de la om la om – nici măcar cei care sunt implicați în lucrare cu normă întreagă. Unii din cei care slujesc fac unele greșeli inacceptabile în slujirea musulmanilor.”

Faruk* este un alt student pe care Octavian îl cunoaște de mai mult timp și care într-o zi a venit să-l viziteze, împreună cu un prieten de-al său. După ce au cinat și au cântat împreună, au început să discute despre Vestea Bună. În multe ocazii anterioare similare, Faruk a negat cuvintele Scripturii, însă de data aceasta, la îndemnul lui Octavian, a citit 1 Ioan 2:1-2, care vorbește despre faptul că Isus Hristos este jertfa de ispășire pentru păcatele întregii lumi. „De data aceasta l-am văzut foarte curios să cunoască mai multe și chiar mi-a mărturisit că subiectul acesta îi stârnește interes. L-am asigurat că și pentru mine este o plăcere să discutăm și l-am întrebat dacă a citit cărțile sfinte pentru a afla adevărul. Când a răspuns negativ, i-am spus: Cum poți spune despre mine că-mi urmez religia orbește, când tu nu ai citit nici măcar cartea ta sfântă? Cât despre mine eu le-am citit și știu că am aflat adevărul.” Faruk și prietenul său au zâmbit atunci și au mărturisit că este datoria lor nu doar să creadă ce li se spune, ci și să cerceteze adevărul. Octavian le-a oferit atunci câteva resurse de studiu și în timp ce tinerii plecau spre căminul universității, misionarul a realizat că aceștia sunt aproape de Împărăția lui Dumnezeu și că trebuie să mijlocească mai mult pentru mântuirea lor.

O altă ocazie de a împărtăși Evanghelia a început cu o plimbare prin campus, timp în care Octavian se ruga Domnului să îi scoată în cale persoane potrivite, deschise să primească Vestea Bună. A intrat în discuție cu un tânăr, iar după ce s-au așezat pe iarbă, li s-au alăturat alți doi. Deși primul, neinteresat de subiect, a plecat, ceilalți au fost curioși să asculte până la sfârșit și să afle ce îl determină pe Octavian să creadă că păcatele îi sunt iertate. „După ce le-am spus că fiind musulmani ei trebuie, de asemenea, să creadă că Noul Testament a fost inspirat de Dumnezeu și a fost păstrat integru până în ziua de astăzi, le-am dat să citească versetele care spun: Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi (1 Ioan 2:1-2). Apoi i-am întrebat: Credeți voi ceea ce spun versetele astea? Dacă ceea ce ai citit e într-adevăr Noul Testament, atunci credem, au răspuns ei.” Octavian s-a bucurat de credința lor, i-a asigurat că sunt cuvintele Scripturii și i-a încurajat să continue să se întâlnească, dacă doresc să afle mai multe.

Unul dintre acești studenți este Musa*. Cu ocazia unei alte întâlniri cu el și câțiva colegi de-ai lui, Octavian a întrebat: „De ce profetul Ioan spune despre Isus că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii?” Răspunsul lui Musa a fost uimitor: „Pentru că așa cum în trecut se ofereau miei ca jertfă pentru păcate, tot așa și Isus a murit pentru păcatele întregii lumi.” De atunci, misionarul continuă să se întâlnească cu Musa de două ori pe săptămână, studiind viața oamenilor din Scriptură și rugându-se ca Dumnezeu să desăvârșească ce a început în viața lui.

Pentru anul 2017, Octavian a înțeles că Dumnezeu îl cheamă să facă un pas mai departe și să-și asume mai multe responsabilități în instruirea credincioșilor: „Doresc ca prin harul lui Dumnezeu să-i învăț pe membrii bisericii în care slujesc că este datoria lor să-și însușească Marea Trimitere. Doresc să-i învăț cum să împărtășească Evanghelia de la om la om. Dacă slujesc singur, sunt ca cel care pescuiește cu undița, însă cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă membrii bisericii mi se vor alătura în această lucrare, vom putea pescui cu plasa. În Luca 5, înainte să arunce plasa, Petru trebuia să depărteze corabia la adânc. Era un pas al credinței. Un pas pe care Petru l-a făcut știind că de data aceasta nu e singur în corabie. Cel care i-a dat porunca să depărteze corabia era alături de el.”

El își propune să continue slujirea în această țară încă cel puțin 10 ani. Viziunea lui este ca pe termen scurt și mediu să fie implicat direct în evanghelizarea de la om la om a studenților, precum și în echiparea bisericii locale în care slujește, pentru ca tot mai mulți credincioși să își însușească Marea Trimitere. Pe termen lung, își dorește să se implice într-un program național de mobilizare și echipare a bisericilor în această lucrare.

Să ne rugăm pentru protecția și sănătatea fizică, spirituală și emoțională a lui Octavian! Să ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute să mobilizeze și echipeze tinerii credincioși locali pentru a răspândi Evanghelia printre semenii lor! Și nu în ultimul rând, să ne rugăm pentru mai multe roade în lucrare!

În încheiere, Octavian ne reamintește cuvintele rostite de leproșii Samariei: „Ziua aceasta este o zi de veste bunã. Dacã vom tãcea și dacã vom aștepta pînã la lumina zilei de mîne, vom fi pedepsiți. Veniți acum și haidem sã dãm de știre…” (2 Împărați 7:9). Când și-au adus aminte că ei au mâncat pe săturate mâncare gratis, iar cei din cetate își mâncau copiii și gunoi de animale pentru a-și potoli foamea, și-au dat seama că e nedrept să rămână muți când puteau să salveze cetatea fără să-i coste nimic. Noi românii, cunoscând adevărul, ne hrănim pe săturate din Cuvânt, însă sunt atâția care tânjesc să cunoască adevărul, dar pentru că nu-l cunosc se hrănesc cu gunoaie. Dacă tăcem vom fi pedepsiți”, avertizează acesta.

*Nume schimbate din motive de securitate.

About Irisa Kolozsi (2 Articles)
Irisa Kolozsi este redactorul-șef al Revistei Noi Frontiere.
Contact: Facebook

Leave a comment

Your email address will not be published.


*