Ultimele articole

E dificil a fi misionar în Siberia

Mijloc de transport într-o zonă fără drumuri

În nordul Siberiei, de-a lungul râului Enisei și a altor râuri, locuiesc mai multe grupuri etnice – keți, nenți, evenci, dolgani, selkupi, precum și altele. O biserică din orașul de peste un milion de locuitori, Krasnoiarsk, și-a luat responsabilitatea de-a planta biserici în aceste locuri îndepărtate.

Vitali Kolomiets, care a plecat în luna de miere în Siberia în urmă cu 27 de ani și încă nu s-a întors acasă, este liderul lucrării misionare.

Vitali Kolomiets a crescut într-o familie creștină din Ucraina în perioada comunistă când credincioșii erau persecutați.

Vitali povestind

Vitali povestind

„Atunci nu aveam nici o viziune pentru misiune. Cel mai important lucru era să supraviețuim. Însă în anii ”80, l-am auzit pe Rauli Lehtonen și pe un alt suedez de la Ljus i Oster vorbind în Kiev despre misiune și atunci am primit o viziune.”

La o săptămână după ce s-a căsătorit cu Vera, s-au mutat împreună la Krasnoiarsk în Siberia, în 1986.

„Luna aceea de miere nu s-a încheiat încă”, spune el râzând.

„La mijlocul anilor ”90, am primit un mesaj profetic în biserica noastră din Krasnoiarsk: ”Trebuie să trimiteți misionari la popoarele din nord. Toți i-au părăsit în afară de Mine” a spus Dumnezeu. În nordul Krasnoiarskului se afla taigaua și tundra siberiană pe care erau răspândite o mulțime de orășele și sate cu grupuri etnice neevanghelizate – keți, nenți, evenci, dolgani, selkupi, precum și altele. Distanța dintre Krasnoiarsk și Chatanga, localitate situată lângă Oceanul Înghețat, sunt 4000 de kilometri.”

Acest lucru a condus la faptul că biserica a trimis unsprezece persoane pe un vaporaș, pe care se mai aflau oameni de știință, doctori și alții care intenționau să călătorească spre nord. Vaporașul făcea popas în fiecare sat. Doctorii ajutau oamenii cu nevoi fizice, iar creștinii cu cele sufletești, în același timp în care oamenii de știință făceau diferite observații științifice.

„Mai multe persoane s-au convertit la creștinism, dar se punea întrebarea cine să îi sprijinească în continuare. A întrebat în biserică<<Cine vrea să meargă la popoarele din nord>> S-au găsit mai mulți voluntari, dar aceștia aveau nevoie de pregătire mai întâi”, povestește Vitali Kolomiets.

În anul 1998, Vitali a fost invitat la o conferință est-vest organizată de către Uniunea Penticostală Internațională în localitatea Vieback din Suedia. Ca un om de fire pragmatică, nu obișnuia să meargă pe la conferințe, însă de data aceasta a participat la conferința din Suedia în scopul de-a împărtăși despre grupurile etnice din nordul Siberiei.

„Mi s-au dat 20 de minute, inclusiv traducerea, iar după mine urma să vorbească episcopul Ivan Fedotov și colaboratorul său Muraskin. Amândoi mi-au oferit timpul lor de câte 20 de minute fiecare, pentru a putea vorbi cât mai mult despre oamenii din Siberia. Printre altele, am descris situația keților, iar un reprezentant al lui Ljus i Oster a fost mișcat profund de cele spuse.”

Cu un an înainte venise o scrisoare la Ljus i Oster prin intermediul organizației de prietenie suedezo-indiană. Scrisoarea provenea de la un keț care scria despre înrudirea acestora cu indienii americani și cerea, în același timp, ajutor pentru poporul său.

„Suntem un popor pe cale de dispariție, întrucât copiii nu au posibilitatea să învețe limba maternă. Autoritățile ne pun piedici tot timpul și mortalitatea e ridicată, ca urmare a tuberculozei, cancerului și alcoolismului.” Scrisoarea nu avea nici expeditor nici destinatar, însă acum Vitali stătea în fața lor și le vorbea despre keți.

„A doua zi, atât Rauli Lehtonen de la Ljus i Oster cât și Lennart Nolvall de la Misiunea Penticostală au dorit să stea de vorbă cu mine. Erau deciși să sprijinească lucrarea misionară din nordul Siberiei între keți, dar și între celelalte grupuri etnice. Am avut de ales între a primi sprijin sub forma unor ajutoare materiale sau pentru a pune bazele unei școli biblice. Am ales a doua alternativă, dar am primit și ajutoare materiale pentru satele nevoiașe.”

În 1999, s-a putut deschide școala de misiune sprijintă de Ljus i Oster. Mai mulți absolvenți au fost trimiși ca pionieri în câteva din satele din Siberia pentru a planta biserici. O parte din aceștia sunt încă în misiune în nord, alții s-au întors acasă la Krasnoiarsk după ce au pregătit lideri autohtoni în bisericile plantate.

Concurs de kaiac canoe într-o zi însorită de vară la Kellog

Concurs de kaiac canoe într-o zi însorită de vară la Kellog

Satul Kellog de sus

Satul Kellog de sus

Printre elevii școlii de misiune s-au numărat Misha și Zhanna Barygin care s-au mutat la Kellog, unul din cele două sate cu locuitori keți din regiunea respectivă. În Kellog, care are 350 de locuitori, se află în prezent o biserică cu circa 20 de membri. Amândoi suferă de boli grave, el are o boală de sânge, iar ea suferă cu inima. În același timp, au întâmpinat o împotrivire aspră. Unul din săteni i-a amenințat cu cuțitul, a tras cu pușca în fereastra casei lor și a încercat să-i accidenteze cu snowmobilul. Zhanna a fost salvată de un bărbat din biserică care era în trecere în momentul când săteanul respectiv o amenința cu cuțitul.

„Misha și Zhanna s-au rugat lui Dumnezeu pentru sătean și au simțit că trebuie să-i întoarcă acestuia răul cu bine. Misha a reușit să instaleze o stație de telefon prin satelit și a pus telefoane în toate casele din sat, inclusiv cea a săteanului potrivnic. De atunci, săteanul se comportă foarte bine cu familia Barygin”, spune Vitali Kolomiets.

Siberia friguroasă

Siberia friguroasă

Misionarul Misha Barygin culege fructe de pădure

Misionarul Misha Barygin culege fructe de pădure

Nu numai familia Barygin a avut probleme cu sănătatea aici în nord. În orașul Chatanga, de la Oceanul Înghețat, locuiesc Iuri și Larissa Karaulov împreună cu familia lor. Iuri suferă și el de o boală severă, iar tratamentul de care are nevoie e atât de scump încât nu și-l poate permite.

„A fi misionar aici în nord influențează profund sănătatea. Perioada de șase luni de întuneric e cea mai dificilă. Toate familiile de misionari ar trebui să meargă în locuri mai calde pentru tratament și relaxare”, explică Vitali Kolomiets.

„Mă impresionează adânc credincioșia familiei Karaulov. Una din bunici, care locuia pe coasta Mării Negre, le-a promis că le lasă casa de moștenire, dacă se mută la ea, însă ei au refuzat-o dorind să continue lucrarea din Chatanga. După moartea bunicii, casa a fost dată de moștenire altcuiva. Eu nu știu ce aș fi făcut dacă aș fi avut o asemenea posibilitate. Ei sunt cu adevărat niște eroi în ochii mei”, spune Vitali Kolomiets.

Vitali continuă să ne povestească despre o familie de misionari după alta, care locuiesc în Turukhansk, Novorybnoie, Salehard, Bor, Baykit, Tura și Bachta.

Bărbații curăță parii pentru gardul nou al bisericii

Bărbații curăță parii pentru gardul nou al bisericii

Gard nou în jurul bisericii din Kellog

Gard nou în jurul bisericii din Kellog

„O problemă care există în această zonă e aceea că majoritatea locuitorilor vor să se mute de aici mai în sud. Numărul celor botezați în orașul Baykit e dublu față de numărul membrilor din biserică întrucât jumătate din aceștia s-au mutat de acolo.”

În Baykit însă locuiește un pastor legendar. El se numește Iuri Borzenko și e persoana după care s-a realizat un cunoscut film rusesc despre războiul din Afganistan. El cu un coleg s-au rătăcit de ceilalți soldați din plutonul lor și au fost nevoiți să supraviețuiască fără apă un timp îndelungat în deșert. Singurul aliment pe care-l mai aveau era o ceapă. Când au împărțit-o și au mâncat din ea, și-a pierdut cu totul simțul gustului. Acesta dispăruse pur și simplu, dar în aceeași zi în care unsprezece ani mai târziu s-a întors la Dumnezeu, simțul gustului i-a revenit.

„Misionarii de aici din nord sunt cu adevărat niște eroi. Distanțele sunt mari și costurile pentru călătorii ridicate. Ca urmare, nu putem să-i vizităm prea des și nici să-i chemăm la o conferință de misiune unde să se poată întâlni unii cu alții.”

Localitățile sunt mici și bisericile asemenea. Membrii credincioși nu au posibilitatea să susțină familia pastorului care adesea are patru-cinci copii. O parte din pastori primesc sprijin din exterior, cum ar fi de exemplu de la Ljus i Oster, însă majoritatea sunt nevoiți să lucreze pentru a-și câștiga existența.

„Misionarii pe care i-am trimis au plantat biserici în multe grupuri etnice din nord. Bisericile acestea cresc încet-încet, însă eu sunt de părere că ar fi timpul de-a pune bazele la o nouă școală biblică. Lumea este în continuă schimbare și noi trebuie să găsim metode noi de-a duce Evanghelia oamenilor”, încheie Vitali Kolomiets.

FOTO: Ake Lager și Misha Barygin

Leave a comment

Your email address will not be published.


*