Noi Frontiere
                                                                            Noi Frontiere
Acasa | Revista Noi Frontiere | Contact
 Cui ii pasă şi de orfanii de Dumnezeu

Când îi întreb pe candidații la misiune ce ar dori să facă pe câmpul de misiune, mai mult de jumătate dintre ei se gândesc la înființarea unor orfelinate în India sau în Africa. Uriașele nevoi ale lumii, evident, nu-i pot lăsa indiferenți pe credincioși. Așa că, la prima vedere, ignorând stereotipul răspunsului, el pare nobil și mulțumitor. Care agenție nu și-ar dori să găsească tineri gata să plece în aceste zone paupere și să ajute copiii defavorizați? Însă dincolo de aparența unei lucrări creștine de calitate, concentrarea prioritară pe proiecte sociale poate ascunde nu de puține ori grave erori teologice. Poate cel mai serios lucru care ni se poate întâmpla în misiune, mai ales în țări extrem de sărace, este acela de a ne lăsa atât de mult copleșiți de nevoile materiale existente acolo încât să nu mai realizăm grozăvia păcatului care le determină. Inima noastră, copleșită de dimensiunea uriașă a suferinței umane ne împinge să ne implicăm imediat, fără să ne gândim și la cauza multor drame pe care le vedem. Realitatea este că acest convoi nesfârșit de probleme care mărșăluiesc zilnic sub ochii noștri cum ar fi foametea, epidemiile, violența, divorțul, corupția, etc., nu sunt altceva decât o consecință a păcatului.

Așadar, nu ar trebui să uităm nicio clipă că problema fundamentală a umanității nu este sărăcia ci păcatul, și că marea nevoie a omului nu este cea de hrană ci de împăcare cu Creatorul său. Orice model misiologic care nu ține cont de acestă realitate nu va avea un impact de durată asupra câmpului de misiune. Desigur, putem fi insensibili la durerea umană oriunde ar fi ea și oricum s-ar manifesta ea, dar singurul remediu pentru  problema omului este acceptarea Evangheliei mântuitoare. Doar ea poate să penetreze și să schimbe concepția despre lume a omului [Romani 12:2] care, la rândul ei, stabilește apoi valorile, prioritățile, credința și comportamentul. Deci în lucrarea de misiune ar trebui să fim preocupați în primul rând să vedem convertiri autentice realizate de Duhul Sfânt. Când ele există apar schimbări care afecteză toate domeniile vieții unei persoane: „Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” [2 Corinteni 5:17].

Acesta este motivul pentru care în strategia de misiune APME pune accentul pe două tipuri de proiecte: plantarea de biserici și educație creștină. Cartea Faptele Apostolilor ne arată că aceasta a fost și  prioritatea echipei lui Pavel. Pe unde a trecut a înființat biserici și a deschis școli. Apoi, aceste avanposturi ale Împărăției lui Dumnezeu au dus încet-încet la transformarea întregii societăți.  Documentele istorice ne îndreptățesc să credem că și acum 2000 de ani erau multe probleme sociale. Era o nevoie și mai acută decât azi de orfelinate, spitale sau azile. Dar apostolii au făcut o prioritate din vestirea Evangheliei, pentru că ei credeau în puterea ei transformatoare. Acolo unde au apărut biserici vii, pline de Duhul Sfânt, ele și-au asumat responsabilitatea rezolvării problemelor sociale și lumea s-a schimbat [Fapte 2:45, 4:34, Galateni 2:9-10]. Orice alt model de soluționare a problemelor sociale duce la dependență de resurse externe și cel mai tragic, la convertiri sociale, de fațadă. Tragismul situației vine din faptul că atât cei ce aud Evanghelia cât și cei ce o vestesc se autoamăgesc. Recent am aflat despre situația unei mari biserici din India pe care am vizitat-o în 2004. Avea peste 2500 de membri. Când conducerea ei a fost preluată de un indian convertit de la hinduism el a decis să nu mai ofere masa zilnică pentru cei nevoiași și nici ceaiul de după serviciul de duminica. Rezultatul? Membralitatea a scăzut mai mult decât dramatic: au rămas mai puțin de o sută de credincioși. 

Mă doare și plâng pentru orfanii din India. Biblia ne poruncește să avem grijă de orfani. Merită o viață mai bună.  Dar nu pot să nu întreb: cui îi pasă și de cei care sunt orfani de Dumnezeu? Abandonarea lor va avea nu consecințe vremelnice, ci eterne!